2017 a fost un an cu rezultate pozitive

COMUNICAT DE PRESĂ

16.01.2018

 

 2017 a fost un an cu rezultate pozitive ale activităţii Aeroportului Internaţional Timișoara

 Creșterile înregistrate pe Aeroportul Internațional Timișoara faţă de anul precedent: cu 40% a traficului de pasageri, cu 25% a mișcărilor de aeronave și cu 18% a traficului de marfă

 În total, în 2017, Aeroportul Internaţional Timişoara a înregistrat 1.621.529 pasageri, cu 40% în plus faţă de anul precedent. Dacă în 2016, la Timişoara au aterizat şi au decolat 14.211 aeronave, în cursul anului trecut numărul acestora a crescut cu 25%, ajungând la 17.808 de curse aeriene.

 În anul ce tocmai a trecut, aproximativ 25% dintre călători au călătorit pe cursele interne, de la Timişoara fiind disponibile curse spre Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Constanţa (pe perioada estivală). 41.916 pasageri au zburat în acest an spre destinații de vacanță (Antalya, Heraklion, Zakynthos și Santorini, Palma de Mallorca și Constanța), cu 20% mai mult faţă de anul 2016.

Topul destinaţiilor preferate de pasageri a rămas neschimbat față de anul precedent, dar cu valori mai mari în ceea ce priveşte numărul de pasageri înregistraţi: Bucureşti (357.614 pasageri), Londra Luton și Stansted (233.144 pasageri), Munchen (212.879 pasageri), MilanoBergamo (165.244 pasageri) și Bruxelles-Charleroi (76.712 pasageri).

 Anul 2017 a fost un an cu realizări semnificative pentru Aeroportul Internațional Timișoara: au fost inaugurate destinații noi cu zboruri regulate spre Tel Aviv și Frankfurt-am-Main și curse de vacanță spre Constanța şi Palma de Mallorca, iar cursele regulate și-au suplimentat frecvențele spre unele destinaţii deja existente. Ca premieră în 2017, poarta aeriană din vestul țării a devenit primul aeroport din România certificat EASA (European Aviation Safety Agency. Aşa cum am mai spus, rămânem optimiști și credem că anul viitor vom ajunge în prima jumătate a anului la pragul de 1 milion, iar până la finele lui 2018 ne dorim să ne apropiem de ținta de 2 milioane de pasageri.” a spus Directorul General al aeroportului, Daniel Idolu.

Traficul de marfă a depăşit estimările pentru anul 2017, fiind procesate 4.586 de tone, cu 18% mai mult față de 2016.

Veniturile Aeroportului au crescut în acest an cu aproximativ 30%: de la 40,7 milioane de lei (în 2016), la aproximativ 53 de milioane de lei (cifre estimate). De asemenea, în ceea ce privește cifra de afaceri, se estimează o creștere de 31% pentru acest an, de la 38,7 milioane de lei, la 50,6 milioane. Profitul brut estimat pentru acest an se ridică la 11,8 milioane de lei, cu 109% mai mult decât anul precedent, în condițiile în care în 2016, Aeroportul a înregistrat un profit de 5,6 milioane lei.

Creşterile înregistrate şi estimate ne responsabilizează permanent în ceea ce priveşte oferirea unor condiţii și servicii optime și eficiente pentru pasagerii care tranzitează aeroportul din Timişoara. Aşa cum am precizat anterior, avem în plan începerea lucrărilor pentru mărirea capacității terminalelor de sosiri și plecări curse externe, crescând capacitatea cu 200% terminalului de sosiri şi 150% capacitatea terminalului de plecări externe.” a mai precizat Directorul General al aeroportului, Daniel Idolu.

Birou Relaţii Publice

Aeroportul Internaţional Timişoara