Selectează o Pagină
Inaugurarea zborurilor IASI – CLUJ-NAPOCA – TIMISOARA

 Blue Air, cea mai mare companie aeriana romaneasca, isi continua dezvoltarea pe plan intern prin inaugurarea zborurilor intre Iasi, Cluj-Napoca si Timisoara, in 1 octombrie 2016.

Gheorghe Răcaru, Director General Blue Air: „In premiera pentru piata de transport aerian din Romania, Blue Air conecteaza acum Banatul de Ardeal si Moldova, operand zboruri triangulare intre Iasi, Cluj-Napoca si Timisoara. Suntem incantati ca putem oferi romanilor o alternativa de transport, confortabila si foarte rapida, intotdeauna la cele mai abordabile preturi.”

Pasagerii vor calatori in confort pe toate rutele interne Blue Air la bordul aeronavelor Boeing 737 ale companiei, beneficiind de siguranta, confort sporit si o durata redusa de zbor.

Biletele de avion sunt disponibile la tarife incepand de la 89,99 lei (pret pe segment de zbor, TVA si taxe incluse, locuri limitate), tarif ce include gratuit un bagaj de mana in limita a 10 kg, 1 bagaj de cala in limita a 32 kg si un snack pe timpul zborului.

Rezervarile se pot face pe www.blueairweb.com, prin Call Center sau la cele peste 3000 de agentii partenere.

Despre Blue Air:

Blue Air si-a inceput activitatea acum 11 ani, in prezent operand peste 80 de rute in Belgia, Cipru, Danemarca, Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Marea Britanie, Portugalia, Romania, Suedia si Spania. Compania are 5 baze operationale, in Bucuresti, Bacau, Iasi, Larnaca si Torino, urmand ca din 30 octombrie sa se deschida baza din Cluj-Napoca si din 27 aprilie 2017 cea din Constanta.

Blue Air a primit certificarea IATA Operational Safety Audit (IOSA) din partea International Air Transport Association (IATA) pentru standarde exceptionale de operare si este membru cu drepturi depline IATA.

Blue Air opereaza o flota de aeronave Boeing 737, avand interioare moderne cu scaune Recaro, ce ofera pasagerilor o experienta imbunatatita si confortabila pe timpul zborului.