Intervenţii pe timp de iarnă

 

– Bilanţul operaţiunilor efectuate şi a cantităţii de substanţe consumate –

 Aeroportul Internaţional Timişoara a consumat în această iarnă o mai mare cantitate de lichide degivrante şi antigivrante, comparativ cu sezonul precedent. Temperaturile extrem de scăzute şi creşterea numărului de zboruri de la Timişoara au triplat şi numărul intervenţiilor la aeronave pentru aceste operaţiuni.

“A fost o iarnă mult mai grea decât în anii precedenţi, în care s-au înregistrat constant temperaturi foarte scăzute dar şi fenomene meteorologice mai rare, cum ar fi ploaie care îngheaţă sau ceaţă îngheţată. A fost înregistrată şi o creştere a traficului aerian, numărul curselor aeriene a crescut cu peste 60% în această iarnă, comparativ cu iarna precedent, ceea ce a accentuat necesitatea creşterii numărului de operaţiuni la aeronave. Ca de fiecare dată, administraţia aeroportului a pus pe primul plan siguranţa pasagerilor şi astfel, fără nici un compromis, aeronavele nu au decolat fără să fie complet şi corect degivrate; s-au respectat întocmai procedurile aeronautice implementate la Aeroportul Timişoara”, a declarat directorul Aeroportului, Daniel Idolu.

În perioada 1 octombrie 2016 – 28 februarie 2017  au fost efectuate 322 de intervenţii la aeronave, faţă de 117 de intervenţii în cele cinci luni din iarna trecută (octombrie 2015 – februarie 2016). Din octombrie până în prezent, la Aeroportul Timişoara au fost consumate 49,4 de tone de lichid degivrant şi antigivrant, în timp ce iarna trecută, cantitatea a fost de aproape 4 ori mai mică: 13,5 tone.

Prin degivrare se îndepărtează gheaţa şi zăpada de pe fuzelajul aeronavei. Dacă aceste operaţiuni nu sunt efectuate corect, pot fi afectate stabilitatea şi controlul în zbor al aeronavei.

În plus, au mai fost folosite şi 18.650 kg de substanţe pentru suprafeţele de mişcare (pistă, căi de rulare, platforme de parcare aeronave): 17.500 de litri de glicol şi 1.150 kg de uree au fost utilizate pentru a îndepărta gheaţa şi zăpada, cantitatea totală fiind aproape dublă faţă de iarna precedentă.

 Deoarece sezonul rece nu s-a încheiat şi mai pot apărea zile geroase, în prezent Aeroportul Timişoara a prevăzut o rezervă de 26 de tone de lichid degivrant şi antigivrant.

Birou Relaţii Publice

Aeroportul Internaţional Timişoara