Traficul de pasageri și mișcări aeronave în primele nouă luni ale anului

COMUNICAT

16.10.2019

 Traficul de pasageri și mișcări aeronave în primele nouă luni ale anului

Primele nouă luni ale anului au adus la Aeroportul Internațional Timișoara o creștere a numărului de pasageri cu 2,5% comparativ cu anul precedent. În ianuarie-septembrie 2019, 1.185.212 de pasageri au călătorit spre/dinspre aeroportul Timișoara, în timp ce în aceeași perioadă a anului 2018, au fost înregistrați 1.156.011 de pasageri.

Este a șasea lună consecutiv-ascendentă în privința traficului de pasageri, în luna august fiind înregistrat un record lunar istoric de 166.708 de călători. În septembrie, un număr de 158.127 de pasageri au tranzitat aeroportul Timișoara, cu 13,4% mai mulți decât în anul precedent. În aceeași lună a lui 2019, numărul de zboruri a crescut cu 9,6% comparativ cu anul trecut, înregistrându-se 1.640 de aeronave care au aterizat sau decolat de la Timișoara.

„Creșterea numărului de pasageri și înregistrarea unui record lunar istoric în luna august este rezultatul introducerii a patru noi destinații spre trei țări din Europa, dar și lansarea unei rute noi din Timișoara către Stuttgart. În continuare, încercăm să identificăm noi oportunități de zbor, astfel încât să putem menține constant, stabil și în condiții de eficiență economică numărul de pasageri. De asemenea, ne dorim să atragem turiști străini în zona Banatului pentru a lua parte la manifestările culturale, care preced anul 2021 – anul Capitalei Culturale Europene și pentru a descoperi tradițiile locului.”, a declarat directorul aeroportului Daniel IDOLU.

În privința curselor charter de vacanță, până în prezent, s-a înregistrat o creștere de 40% față de aceeași perioadă a anului 2018. Dacă în anii precedenți, cursele charter de vacanță erau operate până în la jumătatea lunii septembrie, anul acesta, datorită introducerii noilor destinații de vacanță disponibile de pe aeroportul din Timișoara, unde clima favorizează un sejur extins, unii operatori de turism au crescut perioada de operare până în luna noiembrie. În această perioadă, se stabilesc rutele de vacanțe estivale pentru 2019, care vor fi făcute publice curând.