Curse charter spre vacanță

 

05.03.2021

 

Anul 2021 aduce numeroase zboruri charter spre destinații cu plaje însorite de la malul mării. Primul zbor charter de vacanță din acest an, cu plecare din Timișoara, va fi operat mâine, 6 martie 2021, spre destinația Hurghada, Egipt.

Aeroportul Internațional Timișoara se implică activ în găsirea de parteneri pentru dezvoltarea de noi destinații de vacanță. Astfel, miercuri, 3 martie a.c., conducerea Aeroportului Internațional Timișoara a organizat întâlnirea de lucru periodică cu reprezentanți ai agențiilor de turism din zona de vest a țării. Operatorii de turism au pregătit pentru vara acestui an curse charter de vacanță cu zbor din Timișoara.

„Întâlnirea organizată de către Aeroportul Internațional Timișoara s-a dovedit a fi una benefică. În urma acestei întrevederi au rezultat multe idei de care vom ține cont. Comunicarea dintre cele două părți, aeroport și operatorii de turism, trebuie să fie permanentă, atât pentru informarea corectă a pasagerilor, cât și pentru dezvoltarea de noi rute de vacanță. În aceeași măsură dorim să ne implicăm activ și în promovarea zonei de vest a țării, pentru a atrage un număr cât mai mare de turiști și implicit pasageri spre zona Banatului”, Dorel Grădinaru, Director General al Aeroportului Internațional Timișoara.

Tour-operatorii participanți la întâlnire și-au anunțat intenția de a organiza în această vară curse charter directe din Timișoara către Turcia (Antalya), Grecia (Creta-Heraklion, Rhodos, Skiathos), Tunisia (Hammamet) și Egipt (Hurghada).

Le reamintim pasagerilor că, în această perioadă pandemică și cu restricții de călătorie sau măsuri obligatorii de prevenire a răspândirii virusului, atunci când vine vorba de o călătorie cu avionul, să urmărească cu atenție toate informările oficiale transmise atât din partea autorităților române, cât și din partea autorităților țării de destinație. De asemenea, pasagerilor care vor opta să călătorească înspre destinații de vacanță, le recomandăm să țină cont și de indicațiile și informările reprezentanților operatorilor de turism de la care au achiziționat pachetul turistic.

Curse charter de vacanță 2021 – anunțate de către operatorii de turism.


*pe măsură ce vor fi anunțate/actualizate și alte curse charter de vacanță, le vom face cunoscute prin intermediul site-ului aeroportului www.aerotim.ro

**programul curselor aeriene de tip charter este valabil la momentul publicării și poate suferi modificări în funcție de operatorul de turism sau operatorul aerian.

 

 

                                                                                                                                                        Birou Relații Publice

Aeroportului Internațional Timișoara – „Traian Vuia”